Hipoterapia » Povesiti despre viata si profesie

Multi dintre dumneavoastra cunoasteti, cu siguranta, mare parte din ceea ce reprezinta activitatea pe care o desfasuram in cadrul sedintelor de hipoterapie. Fie v-ati informat de pe acest site, fie ati facut personal cunostinta cu Marli, Teama sau Gloria – aceste minunate necuvantatoare care, sper, v-au imbogatit intr-un alt mod viata. Dincolo de toate acestea exista o lume speciala, despre care doresc sa va impartasesc cate ceva.

Totul a inceput intr-o calda zi de august, cand pasii ma purtau iute catre ceva ce avea sa schimbe intreaga mea perceptie despre tot ce cunosteam deja – sau cel putin credeam ca cunosc. Fara sa stiu exact ce ma astepta, inima imi batea tare si nerabdarea nu mai avea margini. Recunosc ca erau emotii amestecate: bucurie, incantare, curiozitate si teama. “ Ce voi spune? Ce voi face? Cum voi putea fi atenta la explicatiile Ancai, la tot ce face sau spune copilul, la toate reactiile calului?” Erau doar cateva din intrebarile care imi invadau mintea si faceau ca totul sa capete un contur nebanuit. Am ajuns la manej realizand ca nu m-am mai aflat in preajma unui cal de foarte multa vreme. Un episod neplacut din copilarie m-a convins (cel putin pana atunci) ca am de-a face cu un animal puternic, imprevizibil, in fata caruia pot sa tremur pe buna dreptate. Involuntar, muschii bratelor si picioarelor mele au inceput sa tremure sub influenta acestei amintiri. Insa rabdarea Ancai, felul ei de a se comporta in preajma calului, afectuos si calm, au dus departe trista mea amintire din copilarie, acolo unde ii era locul – in trecut. Curiozitatea a luat locul temerilor iar ceea ce a urmat a pecetluit pentru totdeauna prietenia mea cu acest minunat animal.

Atunci am pasit in aceasta lume noua, speciala, poate putin neobisnuita daca vrem sa comparam cu practicile cunoscute, adresate persoanelor cu diferite dizabilitati. Fie ca e vorba de persoane cu autism, sindrom Dravet, sindrom Down, distrofii muscular, tetrapareze spastice sau orice alta persoana, aceasta interactiune a calului cu omul in mijlocul naturii m-a trimis cu gandul la firescul si simplitatea creativa de care suntem capabili, dincolo de cuvinte, dincolo de tehnici sau metode. Aici ma regasesc in cel mai important rol pe care as putea sa-l “joc” vreodata: acela de om – om care simte, care aude, care intelege, care spera si doreste alaturi de oameni ce au la randul lor dorinte, sperante, moduri a de a simti, auzi si intelege. Toate aceste emotii si sentimente in “cadrul” pe care natura l-a creat intr-un mod atat de evident, incat uneori aproape ca nu-l zarim.

Nu stiu exact ce “forta” actioneaza mai intai in aceasta complexitate si totodata unitate. Nici nu stiu daca doresc sa aflu raspunsul la aceasta intrebare. Doresc doar sa fiu partasa in continuare acestei lumi ce-mi ofera lectii nesfarsite de modestie, prietenie, afectiune, tandrete, forta interioara si iubire neconditionata. Despre aceste lectii sper sa va pot povesti candva. Acum ma opresc aici si doresc sa va ofer cateva randuri dragi mie – ghiciti voi cui ma adresez!

Si sunt acum cu tine-aici,

Insotitor si sprijin,

Si las in urma temeri, frici

Caci iau din forta ta alin

Si caut cum sa te sustin

Atunci cand crezi ca n-ai putea.

Dar nu-ncetezi sa ma uimesti

Caci te privesc asa cum esti

Si vad in ochii tai senini

Dorinta! … de-as vrea s-o cuprind

N-ar fi de-ajuns nici mii de lumi.

Atunci ma plec, caci inteleg

De unde vine forta ta.

Iti multumesc!